capsunariANOFM – Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă –  a informat marţi, într-un comunicat de presă, că este vorba despre 500 locuri de muncă vacante pentru femei şi 300 de locuri pentru cupluri.

Sunt solicitate persoane apte pentru munca la câmp, având vârsta cuprinsă între 18 şi 40 ani.

Durata contractului de muncă este de aproximativ 3 luni, iar timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi, respectiv 39 ore pe săptămână împărţite în 6 zile. Ziua a 7-a este considerată zi de odihnă care poate, însă, să nu coincidă cu duminica.

Programul de lucru începe la primele ore ale dimineţii şi data de angajare aproximativă este 15 februarie 2017.

ANOFM precizează că salariul oferit este de 40,15 euro brut/zi, conform Convenţiei colective aplicabile plătibil la două săptămâni prin transfer bancar. Contribuţiile datorate lunar sunt de 2% impozit pe venit şi 113 euro asigurările sociale.

Cazarea este oferită de către angajator contra unei sume de 1,6 euro pe zi, cu precizarea că nu există posibilitatea cazării solicitanţilor bărbaţi în cadrul firmei.

Persoanele interesate pot obţine informatii suplimentare de la sediul AJOFM Ilfov sau la compartimentul EURES. Data şi locul de desfăşurare a bursei vor fi comunicate în perioada următoare.

Agenţii economici puneau la dispoziţie, la sfârşitul lunii august, 18.967 de locuri de muncă vacante, cele mai multe în Municipiul Bucureşti, arată datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea/montarea pieselor (1.259), agent de securitate (950), lucrător comercial (949), muncitor necalificat în industria confecţiilor (947), manipulant mărfuri (823), confecţioner asamblor articole textile (818), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (603), femeie de serviciu (547), vânzător (484), şofer autocamion de mare tonaj (467).

Conform sursei citate, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite în municipiul Bucureşti – 3.292, urmat de Ilfov – 1.245, Argeş – 1.084, Timiş – 934, Dolj – 921 şi Iaşi – 892, iar cele mai puţine în judeţele Sălaj – 89, Suceava – 65, Botoşani – 54, Caraş-Severin – 52, Bacău – 51 şi Mehedinţi – 6.

AGERPRES

Acest articol este proprietatea Pagina de Agricultură și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Sute de locuri de muncă sezoniere la recoltarea căpşunilor în Spania

  1. Mihaela spune:

    Spor la treaba, revenim la indeletniciri mai vechi, decat sa furi, mai bine o munca cinstita si prost platita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *