Producătorii agricoli de legume și fructe din România vor primi sprijin financiar cu caracter temporar, ceea ce va permite beneficiarilor, în opinia Guvernului, să-și recupereze o parte din pierderile suferite ca urmare a crizei cauzate de embargoul impus de Rusia, scrie profit.ro

Valoarea maximă a sprijinului financiar care va fi acordat organizațiilor de producători din sectorul fructelor și legumelor, precum și producătorilor care nu sunt membri ai acestor organizații este de 5,5 milioane lei și se asigură ca sprijin aferent Fondului European de Garantare Agricolă, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

Sprijinul financiar acordat acoperă activitățile desfășurate în perioada dintre data de 1 iulie 2016 și până la atingerea cantității de maximum 3.000 tone.

Sprijinul financiar extraordinar se acordă organizațiilor de producători din sectorul fructelor și legumelor recunoscute potrivit prevederilor europene în domeniu, precum și producători de fructe și legume care nu sunt membri ai unei organizații de producători recunoscute.

Agenția de plăți și Intervenție pentru Agricultură efectuează plățile până la 30 septembrie 2017.

Executivul arată că interdicția impusă de guvernul rus importului de legume și fructe din Uniunea Europeană la 7 august 2014 a condus la perturbarea pieței legumelor și fructelor din UE, prin scăderea semnificativă a prețurilor acestora, ca urmare a supraofertei cauzată de faptul că nu s-au identificat alte debușee de export. Situația creată a avut implicații majore asupra sectorului fructelor și legumelor din România, deoarece pentru cantități însemnate de fructe și legume nu a existat posibilitatea valorificării imediate și nici o depozitare corespunzătoare din cauza capacității reduse de depozitare de care dispune România.

Acest articol este proprietatea Pagina de Agricultură și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Producătorii de legume și fructe primesc bani, după embargoul impus de Rusia

  1. costica spune:

    Oferta actuala: oportunitate de castig. Cautam urgent operatori pe internet. Castigurile sunt foarte motivante. Lucrati acasa la dvs, la calculator, in timpul liber. Asiguram instruire gratuita si de cea mai buna calitate. Trebuie sa aveti varsta de 18 ani si cunostinte minime de navigare pe internet. Cereti acum detalii la adresa de email a unuia dintre coordonatorii echipei noastre: pacurarucostica1963@gmail com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *