Ministrul agriculturii Petrea Daea a anunţat, joi, la Brăila, că subvenţiile pentru agricultură vor fi achitate luna viitoare, după data de 16 octombrie, Guvernul având banii pregătiţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Este pentru prima dată când s-au depus cererile pentru subvenţii, an agricol 2017-2018, până la 15 mai. Suntem singura ţară din Uniunea Europeană care am încheiat această operaţiune pe data de 15 mai. Celelalte ţări au solicitat prelungire. Noi am făcut acest lucru pentru a da posibilitatea ca începând de la 1 iulie până la 1 octombrie să putem realiza controalele în teren, iar acum, când vă vorbesc, se realizează ultimele operaţiuni în această porţiune administrativă, în această activitate de control, în aşa fel încât pe data de 16 octombrie să dăm drumul la plăţi. Pentru aceasta, pentru 16 octombrie avem banii în bugetul Ministerului Agriculturii. Prin rectificarea din Guvern ni s-a acordat întreaga sumă, în aşa fel încât să putem acorda subvenţii”, a declarat ministrul Petrea Daea. Sursa> zf.ro

Acest articol este proprietatea Pagina de Agricultură și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *