Parlamentarii vor reîncepe discuţiile pe marginea legii care reglementează tranzacţiile cu terenuri agricole în România. Există patru proiecte care vor fi dezbatute împreună.

Toate cele patru proiecte sunt iniţiate anul trecut şi aflate în diverse stadii. Astfel, unul dintre ele, iniţiat de şapte senatori şi deputaţi ALDE, PSD şi UNPR, prevede în forma aprobată de către Senat că „arendaşul care doreşte să cumpere terenul agricol situat în extravilan trebuie să deţină această calitate pentru terenul respectiv, stabilit printr-un contract de arendă încheiat şi înregistrat cu cel puţin un an înainte de data afişării ofertei de vânzare la sediul primăriei”. Proiectul are aviz pozitiv de la Guvern şi a fost trimis spre raport la mai multe comisii din Camera Deputaţilor.

Un al doilea proiect, iniţiat de 37 deputati şi senatori a fost, de asemenea, votat de Senat şi trimis în Cameră pentru dezbateri. Principala propunere se referă la înregistrarea tuturor actelor de dobândire a terenurilor arabile în cadrul unor Registre speciale ţinute de către Consiliile Locale pe raza cărora se află terenul timp de 90 de zile, spre a fi preluate ulterior de Direcţiile Agricole. Prevederea i-ar ajuta astfel pe cei care au încheiat promisiuni de vânzare-cumpărare înainte de intrarea în vigoare a legii 17 care prevăd că preţul se achită integral după încheierea documentaţiilor cadastrale.

De asemenea, un alt proiect care a  primit aviz negativ de la Comisia Juridică introduce condiţii limitative la cumpărarea de terenuri de către străini. Acestea ar trebui să fie identice cu cele aplicate de statele din care provin respectivii investitori faţă de români.

Integral pe ECONOMICA.net

Acest articol este proprietatea Pagina de Agricultură și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *