Legumicultura i-a deschis drumul spre o afacere profitabilă. Cristian Tudor are 27 de ani și este inginer horticol.

În timp ce se documenta pe un site din Statele Unite ale Americii despre o boală apărută la pepeni, a văzut un titlu care sugera că microplantele sunt noua generație de hrană. Chiar de a doua zi, Cristian a început să cultive primele plante pe balconul apartamentului său, din Drumul Taberei. Apoi a început o serie de testări într-o seră a părinților, din Gorgota, Prahova.

Nu a fost ușor să intre pe piață cu plantele tinere și comestibile, mai ales că nu existau producători în România, iar restaurantele și hypermarketurile se aprovizionau din Olanda. A mers din ușă în ușă la restaurante, pentru a-și perfecționa produsul, cu ajutorul sugestiilor bucătarilor.

Pentru a-și dezvolta afacerea, Cristian avea nevoie de 30.000 de euro. A încercat să facă un împrumut, însă pe atunci avea doar 24 de ani și 2.800 de lei pe cartea de muncă. Băncile nu au vrut să-i dea bani pentru investiție, dar a reușit până la urmă să ia trei credite, după ce a motivat că banii sunt pentru achiziționarea unei mașini.

Nu a riscat degeaba, pentru că încă din prima săptămână a reușit să-și susțină ratele. Sigur că afacerea va fi un succes, tânărul și-a convins părinții și sora să lucreze alături de el, ba chiar și pe cei din sat. Acum are 11 angajați.

Cristian mărturisește că este un naționalist și crede că în țara noastră sunt multe oportunități prin care te poți dezvolta. Tânărul are deja planuri pentru a se exinde și a accesa fonduri europene.

Acum, microplantele lui Cristian, sfeclă, varză, ridiche, mazăre, busuioc sau panseluțe, se găsesc în hypermarketuri, dar și în bucătăriile celor mai cunoscute restaurante.

Un nou episod din Campania AGERPRES „Tânăr de România” poate fi vizionat pe pagina de Facebook a agenției, precum și pe canalul YouTube.

AGERPRES

Acest articol este proprietatea Pagina de Agricultură și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Idei de afaceri: Microplantele

  1. Salut,
    Ee mare lucru sa ai o ideie si sa si pui la treaba felicitari
    Daca esti interesat pot veni in intampinarea activitatii tale
    cu o constructie gen Fitotron care intr-un spatiu delimitat dupa nevoile culturilor de microplante sa ai reglarea temperaturi substratului se cultura si a aerului,reglarea umiditatii solului si a aerului
    reglarea iluminatului artificial ca durata si intensitate spectrul propice plantelor
    s.a.m.d.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *