Introducerea mai rapida pe piața a pesticidelor cu risc redus, pentru protejarea sănătății și a mediului a fost solicitată în 15 februarie de Daciana Sârbu, Eurodeputat, în cadrul Parlamentului European, scrie agroazi.ro

„Avem nevoie de cercetări mai detaliate în privința pesticidelor cu risc redus și de proceduri mai bune de aprobare a acestora, pentru a le pune pe piață. Procedurile actuale sunt prea lente, obligând-i pe fermieri sa recurgă la pesticidele convenționale, cu toate riscurile implicite pentru sănătate și pentru mediu. Soluțiile alternative, inclusiv produsele fitosanitare de origine biologică și alte metode biologice de control, ar putea sprijini și fermierii ce produc bio”, a declarat Daciana Sârbu, în Plenul Parlamentului European de la Strasbourg.
„Foarte mulți producători bio încă au dificultăți mari în a accesa fonduri europene, din cauze ce țin de proceduri în continuare complicate. Accesibilitatea pesticidelor cu risc redus ar fi o măsură indirectă de suport ce le-ar aduce avantaje și acestora, dar și consumatorilor”, a subliniat Daciana Sârbu, care este vicepreședinta a Comisiei de Mediu și Sănătate publică, activând și în Comisia de Agricultură a forului legislativ european.

Folosirea produselor fitosanitare convenționale face din ce în ce mai mult obiectul dezbaterilor publice, din cauza riscurilor potențiale pe care acestea le prezintă pentru sănătatea oamenilor și a animalelor și pentru mediu, se precizează în textul rezoluției.
Parlamentul European a adoptat în 15 februarie o rezoluție prin care a solicitat Comisiei Europene și statelor membre să uşureze introducerea pe piață a pesticidelor cu risc redus, inclusiv a celor biologice, pentru protejarea mai bună pe termen lung a mediului și a sănătății.

Accesibilitatea pesticidelor cu risc redus ar putea fi o măsură de sprijin inclusiv pentru producătorii bio, care în continuare se confruntă cu dificultăți în obținerea banilor europeni, a afirmat eurodeputata Daciana Sârbu în cadrul dezbaterii pe marginea acestei rezoluții, ce a avut loc în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.

Acest articol este proprietatea Pagina de Agricultură și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *