SkiPoiana Braşov poate fi considerată o staţiune de lux. Preţurile sunt cele mai mari din România. Şi în Bulgaria sau Austria este mai ieftin.

Preţurile pentru patru nopţi de cazare cu mic dejun şi masă festivă de Crăciun pleacă de la 700 de euro de familie (2 persoane) şi pot ajunge până la 1.400 de euro. În preţ intră şi accesul la saună, Spa sau piscină, dar şi transport la pârtia de schi. Pe lângă aceste costuri trebuie să mai daţi bani şi pe mâncare, dar şi pe instalaţiile de transport pe cablu. Practic turiştii mai pot cheltui între 80 şi 100 de euro pe zi. Astfel un sejur de patru zile de Crăciun în Poiana Braşov vă poate costa şi 1.800 de euro de familie. Cu toate acestea, staţiunea este cea mai solicitată. Gradul de ocupare este deja de 80%, iar anul trecut în decembrie în Poiana Braşov au fost peste 300.000 de turişti. Şi dacă de Crăciun vi se pare scump, de Revelion preţurile sunt cu cel puţin 30% mai mari.

Ofertele din străinătate le bat cu mult la preţ pe cele din România. Staţiunile de schi din Bulgaria (Bansko, Boroveţ, Pamporovo sau Razlog) sunt de trei ori mai ieftine decât Poiana Braşov. Preferata românilor este Bansko, care are pârtii similare cu cele din Poiana Braşov. Aici preţul pentru un sejur de şapte zile este între 500 şi 650 de euro de familie, cu demipensiune şi transport cu autocarul. Şi staţiunile din Austria, unde există domenii schiabile de trei ori mai mari decât în Poiana Braşov vin cu oferte mai bune. Un sejur de cinci zile, cu mic dejun şi transport inclus costă între 700 şi 900 de euro de familie. În plus, în Austria, ski-passul este inclus astfel că turiştii nu vor avea cheltuieli suplimentare pe pârtie.

Citeste mai mult pe adevarul.ro

Acest articol este proprietatea Pagina de Agricultură și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Cu cât e mai scumpă o vacanță în România decât una în Austria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *