Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a început o acţiune de informare la operatorilor din industria alimentară, cu privire la datele obligatorii care trebuie puse la dispoziţia consumatorului, în cazul comercializării produselor alimentare de origine animală congelate, acțiunea avân ca scop protejarea sănătății consumatorilor.

Înscrierea pe eticheta unui produs alimentar de origine animală congelat, a indicaţiilor referitoare la data producţiei şi la data congelării, reprezintă o etapă în realizarea şi asigurarea trasabilităţii alimentelor pe întreg lanţul alimentar, esenţială pentru evitarea unor potenţiale riscuri pentru sănătatea publică.

Acţiunea se adresează agenţilor economici care deţin unităţi de tranşare, centre de reambalare, depozite frigorifice, depozite alimentare, supermarketuri, hipermarketuri, magazine alimentare, restaurante, cantine şi vizează obligativitatea înscrierii pe eticheta produsului a indicaţiilor cu privire la data producţiei şi la data congelării cărnii şi a peştelui neprocesat congelat.

În cazul cărnii congelate (de porc, pasăre, oaie, capră), a cărnii preparate congelate şi a produselor din pescuit neprocesate congelate, operatorii din domeniul alimentar au obligaţia să pună la dispoziţia consumatorului atât informaţii privind data producţiei cât şi informaţii privind data congelării.

Ulterior acestei etape, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va întreprinde controale oficiale pentru verificarea operatorilor economici privind respectarea obligaţiilor pe care le au privind asigurarea trasabilităţii produselor alimentare de origine animală congelate, prin înscrierea pe etichetă a informaţiilor complete.

Acest articol este proprietatea Pagina de Agricultură și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *